Perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, este îmbibată de ideea: „bucuriei”. Oamenii susțin că trebuie să ne bucurăm în această perioadă, dar întrebarea care se pune este: „De ce să mă bucur?”. Și, sunt persoane care înțeleg o parte din semnificația acestei sărbători și îți vor spune că: „S-a născut Isus”. Doar că aici se cam rupe lanțul argumentării, pentru că dacă vei întreba mai departe de ce este acest lucru o bucurie, majoritatea nu vor ști ce să răspundă (sau, în cel mai bun caz, îți vor zice că s-a născut Hristos care a murit pentru păcatele noastre). Însă, dacă semnificația reală nu este înțeleasă, atunci apare problema că ajungem să avem o bucurie care nu e adusă de această sărbătoare sau ajungem să punem egal între sărbătorirea nașterii lui Hristos și sărbătoarea Paștelui (prin care sărbătorim răscumpărarea noastră din păcat datorită suferințelor lui Hristos). Sărbătorirea întrupării lui Isus, are totuși o motivație mult mai semnificativă decât atât.
Adevărul este că această amintire a nașterii lui Hristos ar trebui cu adevărat să germineze în noi bucurie, însă acest lucru se va întâmpla în măsura în care înțelegem într-un mod mai profund semnificațiile întrupării lui Hristos. Bucuria adusă de nașterea lui Hristos va crește concomitent cu adâncirea și înțelegerea semnificațiilor întrupării lui Hristos (evident, alături de credința în acestea).
De aceea, în articolul de față ne propunem să concretizăm câteva motive pentru care Hristos, Dumnezeu adevărat, s-a întrupat și a coborât între noi. (Sau în limbajul lui Anselm: „Cur Deus homo – De ce s-a făcut Dumnezeu om?”, așa cum prezintă în cartea cu aceeași denumire) [1].
1. Să ni-L descopere pe Tatăl
Unul dintre motivele pentru care Hristos s-a întrupat a fost ca să ni-L descopere pe Tatăl. Textul din Ioan 1:18 ne arată că Hristos ni L-a făcut cunoscut pe Tatăl, El fiind capabil de acest lucru datorită relației apropiate pe care o avea cu Tatăl.
„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Dumnezeu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”
Ioan 1:18 (EDCR)
Despre Hristos, în Evrei 1:2 ni se spune: „El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui” – Cu alte cuvinte, Hristos ni s-a întrupat în așa fel încât să ni-L descopere pe Dumnezeu.
Însă, pasajul care sugerează cel mai clar că Hristos este descoperirea Tatălui sunt afirmațiile făcute de Hristos despre El Însuși din Ioan 14:7-9 –
„Dacă Mă cunoașteți pe Mine, Îl veți cunoaște și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl cunoașteți; și L-ați și văzut.” „Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Cum de zici tu: «Arată-ne pe Tatăl»?”
Ioan 14:7-9 (EDCR)
El s-a Întrupat pentru a ni-L descoperi pe Tatăl și așa cum spunea și Graham A. Cole: „El (Hristos) este, prin urmare, revelatorul propriu-zis al lui Dumnezeu” [2].
Așadar, fiindcă omul nu putea ajunge la Dumnezeu (omul fiind atât de infim, iar Dumnezeu atât de măreț; omul fiind atât de păcătos, iar Dumnezeu atât de sfânt) Dumnezeu a coborât ca să se descopere omului. Ceea ce cunoaștem despre Dumnezeu este datorat faptului că Dumnezeu a hotărât să ne descopere. Acest adevăr al întrupării, al descoperii lui Dumnezeu prin Hristos, ne conștientizează că dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, trebuie să privim spre Hristos.
“Vrei să știi cum este caracterul lui Dumnezeu? Privește-L pe Isus. Vrei să știi cum este sfințenia lui Dumnezeu? Privește-L pe Isus. Vrei să știi cum este mânia lui Dumnezeu? Privește-L pe Isus. Vrei să știi cum este iertarea lui Dumnezeu? Privește-L pe Isus. Vrei să știi cum este gloria lui Dumnezeu? Privește-L pe Isus tot drumul până la acea cruce de blestem. Priviți-L pe Isus”. [3]
D. A. Carson
2. Să ne răscumpere
Un alt doilea motiv pentru care Dumnezeu s-a făcut om, s-a întrupat, a fost acela de a ne răscumpăra.
Ideea răscumpărării are două elemente ce merită să fie luate în vedere: răscumpărarea în sensul de eliberare dintr-o robie (perspectiva vetero-testamentară), dar și răscumpărarea în sensul de cumpărare din sclavie (concept prezentat astfel în lumea greco-romană). Cred că atunci când vorbim de răscumpărarea pe care ne-a adus-o Hristos, ar trebui să le avem pe ambele în vedere, atât eliberarea noastră, cât și cumpărarea noastră.
Textul principal care sugerează că Hristos s-a născut ca să ne răscumpere, să ne salveze de sub pedeapsă, este în:
„Dar când s-a împlinit vremea, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub Lege, și astfel să căpătăm înfierea.”
Gal. 4:4,5 (EDCR)
“Ceea ce se subliniază în aceste versete este faptul că Cel pe care Dumnezeu l-a trimis să realizeze răscumpărarea noastră era perfect calificat să facă acest lucru. El era Fiul lui Dumnezeu. De asemenea, S-a născut dintr-o mamă omenească, astfel încât era atât uman, cât și divin, singurul și unicul Dumnezeu-om. Și S-a născut “sub lege”, adică dintr-o mamă evreică, în națiunea evreiască, supus legii evreiești. De-a lungul vieții Sale, El S-a supus tuturor cerințelor legii. El a reușit acolo unde toți ceilalți, înainte și după aceea, au eșuat: El a împlinit în mod desăvârșit dreptatea legii” [4].
John Stott
Noi eram sub condamnarea Legii lui Dumnezeu, pentru că fiecare dintre noi am încălcat-o, însă Dumnezeu s-a făcut om ca să sufere pedeapsa Legii în locul nostru și în felul acesta să ne răscumpere de sub pedeapsa Legii, făcându-ne fiii Săi. Întruparea ne vorbește de harul lui Dumnezeu care ne-a răscumpărat, dar și de harul Lui care ne-a cumpărat, ne-a făcut ai Săi, ne-a dat privilegiul de a fi fiii Săi.
3. Să ne reprezinte ca Mare Preot
Pentru a înțelege de ce era nevoie ca să fim reprezentați de un Mare Preot, trebuie mai întâi să înțelegem care era rolul preotului în Vechiul Testament.
“Preotul în Israel avea un rol de mediator, reprezentând închinătorul în fața lui Dumnezeu și pe Dumnezeu în fața închinătorului. Nimeni nu a fost mai important în acest rol decât marele preot al lui Israel” [5].
Graham A. Cole
Motivul pentru care era nevoie de un mediator între noi și Dumnezeu era datorită păcatului care ne înstrăina de Dumnezeu (problemă ontologică, în cuvintele lui Millard Erickson) [6]. Însă acest mijlocitor trebuia să fie om pentru a putea să reprezinte umanitatea înaintea lui Dumnezeu, doar un om putea să facă asta [7].
Hristos s-a Întrupat pentru a putea fi acest mijocitor între noi și Dumnezeu, iar conform textului din Evrei 2:16-18 El face ispășire pentru păcatele noastre în calitate de Mare-Preot și astfel putem avem siguranța iertării.
Mai mult, datorită faptului că El a fost om, îi înțelege pe cei ce sunt ispitiți pentru că și El a fost la rândul Lui ispitit, datorită umanității Sale. Sau, așa cum s-a exprimat Wayne Grudem: „Din cauză că a trăit ca și om, El poate să simpatizeze cu noi, înțelegând pe deplin experiențele noastre” [8]. Acest lucru are fundament în Evrei 4:14-16, text ce ne vorbește de înțelegerea noastră atunci când suntem ispitiți și astfel încurajarea noastră de a cere cu credință putere și har din partea Lui, pentru a fi birutori. Astfel, putem avea siguranța prezenței și împuternicirii divine în mijlocul ispitelor cu care ne confruntăm.
Reprezentarea noastră de către Hristos înaintea lui Dumnezeu ne oferă siguranța iertării păcatelor noastre, siguranța prezenței și împuternicirii Lui în mijlocul ispitelor atunci când venim în rugăciune înaintea Lui, însă cf. textului din Evrei 7:23-25, avem și siguranța iertării veșnice, datorită faptului că Cel care a adus jertfa și mijlocește pentru noi este veșnic. Iertarea lui nu e temporară, e veșnică, pentru că Cel ce ne-a oferit-o trăiește veșnic și poate să ne fie intermediar. De aceea, întruparea ne vorbește de siguranța și încrederea pe care ne-o putem pune în Hristos în ce privește iertarea noastră, El fiind Cel care mediază, ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu.
4. Să ne fie jertfă substitutivă pentru păcat
După cum am menționat anterior, problema între noi și Dumnezeu erau păcatele noastre. Pentru că Dumnezeu este drept, El trebuia să pedepsească păcatele oamenilor. Însă, pentru că El este dragoste, El a asigurat iertarea noastră oferindu-se ca jertfă. Dar pentru a putea fi o jertfă de ispășire pentru noi, Dumnezeu trebuia să se facă om, pentru ca în felul acesta noi să putem avea parte de iertarea păcatelor.
Acest lucru este exprimat și de Wayne Grudem în felul următor:
„Dacă nu ar fi fost om pe deplin, Cristos nu ar fi putut muri ca să plătească pedeapsa pentru păcatele omului. El n-ar fi putut deveni o jertfă substitutivă pentru noi” [9]
Wayne Grudem
Acest adevăr este clar prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu, cum ar fi în textul din Evrei 7:26,27 care spune:
„Și tocmai un astfel de Mare-Preot ne trebuia: sfânt, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari-preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna când S-a adus pe Sine Însuși ca jertfă.”
Evrei 7:26,27 (EDCR)
Același lucru poate fi observat și în Evrei 9:14:
„(…) cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința noastră de faptele moarte, ca să-I slujim Dumnezeului celui viu!”
Evrei 9:14 (EDCR)
Însă textul care leagă cel mai bine ideea întrupării de aducerea lui Hristos ca jertfă este 2 Cor. 8:9:
„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El”.
2 Cor. 8:9
Adevărul pe care îl transmite Scriptura și textul acesta este că Hristos s-a întrupat pentru ca El să ia pedeapsa păcatelor noastre, iar prin acest act de substituție a păcatelor, noi primim neprihănirea Lui prin credință.
5. Să învingă pe cel rău și puterea întunericului
Ispășirea păcatelor totuși nu rezolvă problema care a pătruns în creația lui Dumnezeu și anume problema răului, a puterii întunericului. În Gen. 3:15 Dumnezeu a promis că va fi distrus capul șarpelui prin sămânța femeii. Întruparea lui Hristos este modalitatea prin care Dumnezeu și-a împlinit promisiunea.
Acest lucru este evidențiat în texte cum ar fi Evrei 2:14-15:
„Astfel, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, și El (Hristos) a fost părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul, și să-i elibereze pe cei care, prin frica morții, erau ținuți în robie toată viața lor.”
Evrei 2:14-15
George H. Guthrie explică acest text în felul următor:
“Din moment ce moartea era rețeta victoriei în acest caz, singurul mod în care Fiul putea îndeplini sarcina necesară era să moară, iar singurul mod de a muri era să devină om. Aceasta este, pentru autorul nostru, logica Întrupării.” [10]
George H. Guthrie
Acest scop al întrupării este menționat și de Ioan în 1 Ioan 3:8:
„Cine face păcat este de la Diavolul, căci Diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat tocmai ca să nimicească lucrările Diavolului.”
1 Ioan 3:8
Astfel, Întruparea (și sacrificiul lui Hristos) ne vorbesc despre legarea diavolului în așa fel încât acum noi putem fi liberi de sub stăpânirea lui, dar și de frica morții de care eram copleșiți. Întruparea proclamă victoria lui Hristos asupra puterii întunericului. Odată ce suntem ai lui Hristos, El ne oferă siguranță deplină, nimic nu poate să ne facă rău cât timp suntem în mâna atotputernică a Dumnezeului Întrupat.
6. Să ne ofere un model de adevărată umanitate
Deși problema păcatului (cât și cea adusă de puterea întunericului) a fost rezolvată prin întruparea și lucrarea lui Hristos, totuși problema omului nu a fost rezolvată în mod complet. Omul a fost creat să trăiască într-un anumit fel, cu o anumită misiune și toate pentru gloria lui Dumnezeu. Odată cu intrarea păcatului în lume, omul a deformat tot mai mult ceea ce înseamnă umanitatea, trăindu-și tot mai mult existența fără a fi în deplinătate om.
Întruparea lui Hristos a avut loc și pentru ca Hristos să ne ofere un mod de adevărata umanitate, cum ar trebui să fie oamenii cu adevărat. De aceea umblarea după modelul lui Hristos este o temă recurentă în Noul Testament:
„Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.”
1 Ioan 2:6
„La aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a pătimit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.”
1 Pet. 2:21
„Între voi să fie gândirea aceasta, care era și în Hristos Isus. (…)”
Fil. 2:5-11
Acest lucru este evidențiat și de Graham Cole:
“Cu alte cuvinte, imitatio Dei a revelației mai vechi devine în mod covârșitor imitatio Christi a celei noi” [11]
Graham A. Cole
Astfel, odată cu întruparea lui Hristos (deși este păstrată și ideea de imitare a lui Dumnezeu), totuși oamenii sunt îndemnați să trăiască după chipul lui Hristos, după modelul Lui.
Concluzionând, întruparea ne responsabilizează în modalitatea în care ne trăim viața – avem modelul lui Hristos, nu putem trăi oricum.
Atunci când suntem descurajați, să privim spre El. Atunci când nu știm cum să acționăm, să privim spre El. El este modelul nostru de umanitate, un așa model încât să știm să trăim pentru scopul pentru care am fost creați.
7. Să locuiască împreună cu oamenii
Adevărul că Hristos s-a întrupat ca să locuiască împreună cu oamenii este destul de ignorat de unii, însă ideea aceasta este prezentată în întreaga Scriptură. Încă de la început Dumnezeu a plănuit să locuiască cu omul, de aceea grădina Eden este prezentată ca fiind locuința lui Dumnezeu, loc de care omul trebuie să îngrijească (acest lucru este evidențiat prin folosirea aceluiași limbaj ca limbajul preoțesc folosit în cărțile Legii în ce privea îngrijirea de cort și templu și alte motive).
Apoi, în istoria poporului Israel Dumnezeu a așezat cortul în mijlocul lui Israel ca reprezentare a prezenței Sale, iar apoi același lucru este aplicat la Templu. Însă, datorită păcatului omului, Dumnezeu nu mai locuia cu omul la fel cum locuia cu El la început.
Întruparea însă, proclamă dorința lui Dumnezeu de a locui împreună cu oamenii, să fie prezent printre ei. Pentru a face acest lucru, Dumnezeu a coborât printre noi.
Adevărul acesta este evidențiat în Ioan 1:14:
„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit slava Lui: o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.”
Ioan 1:14
Cuvântul „a locuit” are semnificația de „și-a întins cortul”, „și-a așezat locuința” – ceea ce evidențiază adevărul că odată cu Întruparea lui Hristos, Dumnezeu locuiește acum în mijlocul poporului Său. De altfel și faptul că Hristos în Ioan 2 se identifică pe Sine ca fiind Templul, este o altă aluzie la adevărul că El este Templul lui Dumnezeu acum în mijlocul poporului Său.
Și chiar dacă în prezent, fizic nu este printre noi, totuși numele „Emanuel” (Dumnezeu este cu noi) și promisiunea din Matei 28: „Eu voi fi cu voi în toate zilele…”, mărturisesc prezența continuă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său odată cu întruparea.
Adevărul acesta este desfăcut în fața privirilor noastre și atunci când Biserica este numită „trupul lui Hristos”, cu alte cuvinte Hristos continuă să existe fizic pe pământ prin Biserica Lui.
Noi avem parte astăzi de prezența neîntreruptă a lui Hristos – Avem acces în prezența Împăratului și ne putem bucura de măreția și prezența Lui. Ce adevăr glorios! Ce privilegiu! Ce responsabilitate! Ce har! E doar meritul Lui. Toate acestea sunt proclamate datorită și prin Întruparea lui Hristos.
Hristos a spus în Ioan 18:37 că El a venit, s-a întrupat, ca să mărturisească despre adevăr. Întruparea lui Hristos și învățăturile Lui ne prezintă de fapt care este adevărul, indiferent de preconcepțiile noastre, ne prezintă cum este de fapt realitatea: Cine este Dumnezeu, Cine suntem noi, Care-i problema cu lumea ce ne înconjoară, Care este soluția acestei lumi și Care este viitorul ei. Hristos a venit ca să mărturisească despre adevăr și a făcut-o. Așadar cine dorește să-și pună încrederea în mărturia oferită de Dumnezeul întrupat, o poate face. Iar El este vrednic de încrederea noastră, de „subjugarea” rațiunii noastre adevărului Lui și de închinarea noastră.
În același timp, Hristos spune în Ioan 9:39 că a venit în lume pentru judecată: cei ce nu văd, să vadă și cei ce văd să ajungă orbi. Încrederea în adevăr (adică în Hristos și ceea ce ne-a descoperit El – Adevărul adevărat) ne face să vedem de fapt care este realitatea. Însă respingerea Adevărului este modalitatea prin care omul continuă să trăiască în propriul întuneric, deși (ca fariseii) va continua să-l numească „adevăr” sau „rațiune”.
Întruparea ne spune că noi putem avea parte de cunoașterea Adevărului, iar acel adevăr Îl putem cunoaște punându-ne credința în Dumnezeul întrupat, în Hristos și în descoperirea Sa.
“Prin urmare, în Fiul, cerul este deschis lumii. El a deschis calea de la unul la celălalt și a făcut posibil schimbul între cele două, în primul rând prin Întruparea sa (In. 1,51)[12]
Hans Urs Von Balthasar
Referințe
[1] Anselm de Canterbury: „Cur Deus homo – De ce s-a făcut Dumnezeu om?”
[2] Graham A. Cole, The God who became human. A biblical theology of incarnation, ed. D. A. Carson, Downers Grove, Illnois, pag. 123.
[3] D. A. Carson, The God Who Is There: Finding your Place in God”s story, Grand Rapids: Baker, p. 117.
[4] Stott, J. R. W. The Message of Galatians: Only One Way, Leicester: Inter-Varsity: Press, 1986, p.105.
[5] Graham A. Cole, The God who became human. A biblical theology of incarnation, p. 126
[6] Wayne Grudem, Teologie sistematică, p. 569.
Problema aceasta este numită de Erickson „o prăpastie ontologică”, în Millard Erickson, Teologie creștină, p. 612.
[7] Millard Erickson, Teologie creștină, p. 613.
[8] Wayne Grudem, Teologie sistematică, p. 570.
[9] Wayne Grudem, Teologie sistematică, p. 569.
[10] George Guthrie, The Reasons for the Incarnation(2:14-16), în NIV Application, Hebrews, 1998, p. 110 (pdf – pag. 129
[11] Graham A. Cole, The God who became human. A biblical theology of incarnation, p. 134.
[12] Hans Urs von Balthasar, Prayer, tr. G. Harrison, San Francisco: Ignatius, 1986, p.52.