Etimologie
Cuvântul românesc TRINITATE vine din latinescul “Trinitas“, care înseamnă “numărul trei” sau “triadă”, [1] adică reunire de trei elemente care formează împreună o unitate.
Cuvântul corespunzător în limba greacă este “Trias” (Τριάς) sau “Triados” (Τριάδος), care la fel înseamnă “un set de trei” sau “numărul trei”. [2]
Semnificație
Doctrina trinității este conceptul creștin despre Dumnezeu.
Trinitatea spune că există UN SINGUR DUMNEZEU în trei Persoane co-egale, co-eterne, co-substanțiale: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Aceste trei Persoane (gr. prosopon) au identități distincte, dar partajează în unitate aceeași esență divină (gr. homoousion).
O persoană nu înseamnă doar un om, ci în filosofie persoana se referă la o ființă conștientă de sine, cu putere de relaționare și cu atribute precum rațiune, moralitate, conștiință, voință etc. Definiția clasică este dată de Boethius în lucrarea sa “De persona et duabus naturis”, unde învață că persoana este “o substanță individuală de natură rațională”. [3]
Persoanele divine definesc CINE este Dumnezeu iar esența divină definește CE este Dumnezeu.
În imaginea de mai jos se poate observa o încercare de a ilustra grafic elementele conceptului Trinității.
Dacă suntem atenți la ilustrație, putem observa că fiecare cerc este identic în dimensiune cu cel din centru (atribute, egalitate). La fel, interiorul fiecărui cerc are aceeași culoare ca interiorul cercului central (esență), dar fiecare cerc are contur diferit, care reprezintă persoane diferite.
Persoanele divine sunt strâns legate una cu cealaltă în aceeași esență divină, de aceea imaginea de mai sus este doar o separare ilustrativă, care ne permite să înțelegem diferitele elemente din Trinitate, dar după ce înțelegem fiecare element din imagine, ca să pricepem mai bine conceptul Trinității, ar trebui să ne imaginăm că toate cele trei cercuri din exterior se suprapun în același cerc central, având aceeași esență (albastră în ilustrație) și compunând un singur concept, un singur cerc, care-L reprezintă pe singurul Dumnezeu adevărat.
Poate o analogie ar ajuta să înțelegem această imagine a relației strânse a celor trei Persoane într-un singur Dumnezeu.
Gândiți-vă la un pahar cu apă. În această analogie, apa ar reprezenta esența divină. Imaginați-vă că acea apă este doar una singură în toată realitatea. Apoi imaginați-vă trei soluții colorate diferit, solubile în apă, toate fiind amestecate în aceea apă. Acele soluții reprezintă cele trei Persoane diferite și fiecare dintre ele are aceeași esență divină în proporție de 100%. Desigur, analogia are rolul să ajute la înțelegerea mai ușoară a anumitor aspecte și nu este o perfectă ilustrare a Trinității, de altfel, nu există analogii perfecte, căci dacă ar exista, acestea ar fi tautologii. Dar eu cred că analogia de mai sus cuprinde bine ce își propune să ilustreze, anume trei elemente diferite care partajează 100% aceeași esență.
Apoi, trebuie să ne gândim că Ființa divină se manifestă la nivel spiritual și de fapt, Persoanele divine sunt spirituale și cu atât mai greu este pentru noi să ne imaginăm această strânsă relație.
De reținut că această viziune se mai numește și trinitarianism, iar creștinii care aderă la ea sunt numiți trinitarieni. Majoritatea denominațiunilor creștine aderă la doctrina Trinității (aproximativ 95% [4]).
Folosirea termenului în istorie
Pentru prima dată într-o lucrare teologică termenul a fost folosit în greacă (Triados) de episcopul Teofil al Antiohiei (168-188 d.Hr.) în scrisoarea sa pentru Autolycus, capitolul 15 [5]. El definește Trinitatea ca fiind Dumnezeu, Cuvântul Său (Logos) și Înțelepciunea Sa (Sophia), în contextul unei discuții despre primele trei zile ale creației.
Clement din Alexandria a folosit termenul “Sfânta Treime”, în Stromata (193-202 d.Hr.) [6]
Tertulian (c.213 d.Hr.) a fost primul care a apărat “Sfânta Treime”, în scrisoarea sa împotriva lui Praxeas.[7]
Hippolytus (225-236 d.Hr.), în Împotriva ereziei lui Noetus, spune: “Și prin aceasta a arătat că oricine omitea vreuna dintre acestea, nu reușea să-L slăvească pe Dumnezeu în mod desăvârșit. Căci prin această Trinitate este glorificat Tatăl”. [8]
Origen (225-254 d.Hr.) menționează Trinitatea în Comentariu despre Evanghelia lui Ioan, cartea 6 cap.17 [9]
Novațin din Roma (250-257 d.Hr.) a scris o carte de 32 de capitole, Tratat despre Trinitate. [10]
Și alți creștini importanți menționează Trinitatea în lucrările lor:
– Ciprian din Cartagina (256 d.Hr.)
– Firmilian din Cezareea (256 d.Hr.)
– Munnulus de Girba (258 d.Hr.)
– Euchratius Episcop (258 d.Hr.)
– Grigore Taumaturgul (240-265 d.Hr.)
– Dionisie al Alexandriei (246-265 d.Hr.)
– Dionisie, episcopul Romei (259-269 d.Hr.)
– Methodius (270-312 d.Hr.)
– Alexandru din Alexandria (313-326 d.Hr.)
Vedem că termenul “Trinitate” era răspândit cu mai bine de o sută de ani înainte de Conciliul de la Niceea din 325 d.Hr. Localizând persoanele citate mai sus putem vedea că aceste referințe apăreau în Antiohia, Roma, Alexandria și alte locuri din întreg spectrul geografic al creștinătății antice, ceea ce arată că acest concept a fost larg răspândit în Biserica Creștină.
Trinitatea a fost apoi articulată “oficial” în comunitatea creștină și în crezul de la Niceea.
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul tuturor văzutelor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu singurul născut; care este, din esența Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut atât în cer cât și pe pământ.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât și S-a întrupat și S-a făcut om.
Și a pătimit, și a înviat a treia zi, după Scripturi, și S-a suit la ceruri;
Și iarăși va să vină să judece viii și morții.
Și în Duhul Sfînt.
Amin!
Crezul de la Niceea (325 d.Hr.) [11]
Apoi mai explicit formulată în următorul conciliu, care a avut loc la Constantinopol.
Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al Pământului, tuturor văzutelor și nevăzutelor.
Și într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, Cel de-o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în timpul lui Pontiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a cărui Împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfînt Domnul de viață Făcătorul, care din Tatăl purcede, cel ce împreuna cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci.
Și întru una sfânta catolică și apostolică Biserică, mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților, și viata veacului ce va să fie.
Amin!
Crezul de la Constantinopol (381 d.Hr.) [12]
Trinitatea a fost adoptată și folosită în această formă de catolici, ortodocși și mai târziu de protestanți.
Doctrine concurente
Pe scurt, voi prezenta câteva învățături care au apărut de-a lungul istoriei și care merg împotriva Trinității. Ele au fost respinse ca erezii de către majoritatea creștinilor. Sistemul mai general care respinge conceptul creștin al Trinității se numește antitrinitarianism sau nontrinitarianism [13].
Unitarianism
Susține că doar Tatăl este Dumnezeu.
Binitarianism
Susține că doar Tatăl și Fiul sunt Dumnezeu.
Sebalianism / Modalism
Susține că este un singur Dumnezeu monad (o singură persoană), care sa revelat în timp, în mai multe forme (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt).
Triteismul
Susține că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt trei dumnezei distincți.
Arianism
Susține că Isus și Duhul Sfânt nu sunt Dumnezeul adevărat, iar Isus este oarecum un dumnezeu creat.
Subordinaționism
Susține că Isus este subordonat și inferior în natură față de Tatăl.
Adopționism
Susține că Isus a fost un simplu om până la botez, unde Dumnezeu i-a dat puteri supranaturale și astfel a devenit Fiul lui Dumnezeu, dar nu Dumnezeu.
Macedonianism
Susține că Duhul Sfânt este o ființă creată de Isus și prin urmare, subordonat lui Dumnezeu și lui Isus, care era și El de o substanță inferioară Tatălui.
Parțialism
Susține că Dumnezeu este compus din trei părți, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, devenind Dumnezeu deplin doar atunci când se reunesc.
Apare Trinitatea în Biblie?
Cu siguranță ați auzit această obiecție: “Cuvântul Trinitate nu apare în Biblie, este o invenție!“
Trebuie să înțelegem că nu existența cuvântului este foarte importantă, ci conceptul, deoarece nici alte cuvinte nu apar în Biblie, dar conceputul lor este clar prezent:
– cuvântul “bunic” nu apare în Biblie, dar de pildă, Adam era bunicul lui Enos (1 Cronici 1:1)
– cuvântul “ateu” nu apare în Biblie, dar conceptul apare (Psalmii 14:1)
– cuvântul “monoteism” nu există în Biblie, dar conceptul apare (Isaia 45:5)
etc.
După ce trecem de această etapă a criteriului “cuvintelor exacte”, trebuie să ne gândim în mod serios, dacă există anumite evidențe că un astfel de concept, precum Trinitatea ar exista în Scriptură?
Și răspunsul este categoric, DA!
Atât Tatăl, cât și Fiul, cât și Duhul Sfânt sunt persoane distincte, menționate în Biblie, și fiecare este numit Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului, dar în același timp, Biblia afirmă că există un singur Dumnezeu, iar aceasta este baza pentru învățătura Trinității.
Fiind un articol cu elemente de bază, nu o să argumentez foarte detaliat, dar o să prezint câteva versete pentru a susține afirmația de mai sus.
Tatăl numit Dumnezeu:
Ioan 6:27; 17:3; Galateni 1:1; 1 Petru 1:2; 2 Petru 1:17; 2 Ioan 1:3, Coloseni 2:2
Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului;
Ioan 6:27
căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.
Fiul numit Dumnezeu:
Ioan 1:1-3, 18; 20:8; 1 Ioan 5:20; Coloseni 1:15-16; Evrei 1:1-3, 8-9; Tit 2:13; Filipeni 2:5-7
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu
Ioan 1:1
Duhul Sfânt numit Dumnezeu:
Faptele apostolilor 5:3-4; Ioan 3:5-8; 1 Corinteni 3:16, 6:19; Matei 12:31-32
Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
Faptele apostolilor 5:3-4
Există UN SINGUR DUMNEZEU:
Isaia 44:6; Deuteronomul 6:4; 1 Timotei 2:5; Iacov 2:19;
Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi, afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
Isaia 44:6
Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos
1 Timotei 2:5
Este Trinitatea ilogică?
Am auzit de foarte multe ori spunându-se că Trinitatea este ilogică, dar eu cred că cel mai probabil confuzia apare din faptul că fiecare din cele trei persoane ESTE Dumnezeu; adică Tatăl ESTE Dumnezeu, Fiul ESTE Dumnezeu și Duhul Sfânt ESTE Dumnezeu și aparent, logica ne-ar spune că dacă:
A este X și
B este X și
C este X, atunci
A, B și C sunt unul și același lucru, nu? (cu alte cuvinte, Tatăl = Fiul = Duhul Sfânt)
NU!
Depinde de sensul cuvântului „este”.
Filosoful german Gottlob Frege, unul dintre fondatorii filosofiei analitice a făcut distincția între patru sensuri diferite ale cuvântului “este” [14].
1. „ESTE” ca identitate
exemplu:
a) Mărul ESTE fructul meu preferat (identic cu inversul lui: fructul meu preferat ESTE mărul)
b) Pavel ESTE Saul
2. „ESTE” ca predicat (atribut)
exemplu:
a) Mărul ESTE roșu (în sensul că mărul are culoarea roșie, nu este culoarea roșie; de aceea inversul nu funcționează când vorbim de un atribut! Aceasta ar fi o eroare logică numită „conversie ilicită”.
b) Pavel ESTE apostol
c) Toma ESTE necredincios
3. „ESTE” ca subset
exemplu:
a) Pavel ESTE om (membru al clasei ‘om’)
b) Pătratul ESTE patrulater
4. „ESTE” ca existență
exemplu:
a) Dumnezeu ESTE (sau există)
b) Mai ESTE un singur pește în acvariu
Vedem că acest cuvânt este polisemantic și cum bine a remarcat Frege, poate fi destul de confuz.
Așadar, atunci când creștinii spun că:
Tatăl ESTE Dumnezeu
Fiul ESTE Dumnezeu
Duhul Sfânt ESTE Dumnezeu
Se referă la varianta (2), în care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt AU (atribut/predicat) aceeași esență divină.
Un alt silogism pe care l-am văzut adus ca să spună că Trinitatea este ilogică este următorul:
- Dumnezeu este triun
- Fiul nu este triun
- Fiul este Dumnezeu
Acest silogism ar insinua o contradicție formală între premisa (1) și (2), (3) combinate, dar din nou, acest lucru arată doar neînțelegerea folosirii cuvântului ESTE în premisa (1) și în premisa (3).
În premisa (1), “este” are sensul de identitate, iar în premisa 3 sensul de atribut
Trinitatea NU este o doctrină contradictorie:
– Nu susține că trei dumnezei ar fi un dumnezeu
– Nu susține nici că trei persoane ar fi o singură persoană
– Nu susține nici că o Persoană este identică cu Dumnezeu, ci în mod atributiv
Trinitatea susține că există un singur Dumnezeu în trei Persoane.
Prin urmare, nu este împotriva logicii ca Dumnezeu să fie trei persoane. Poate fi dificil de înțeles și poate că unora nu le place, dar nu este ilogic.
Pentru a fi ilogic, trebuie să existe o lege a logicii care să fie încălcată și care să facă imposibilă existența lui Dumnezeu ca Trinitate.
Este Trinitatea politeistă?
Am auzit și faptul că Trinitatea ar presupune o credință politeistă, adică credința în mai mulți dumnezei (vechea erezie a triteismului).
Cum am explicat în paragraful anterior, faptul că Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu nu implică o identitate ca să avem trei Dumnezei, ci trei persoane ale aceluiași Dumnezeu sau aceleași esențe divine.
Ca să explic mai bine conversia ilicită:
Toți X sunt Y nu implică faptul că toți Y sunt X!
Exemplu:
Toate merele sunt roșii nu implică faptul că tot ce este roșu este măr (dacă afirmăm acest lucru atunci comitem eroarea)
La fel cum, Tatăl este Dumnezeu, nu implică faptul că Dumnezeu este Tatăl, deoarece Dumnezeu nu este DOAR Tatăl, ci este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
De asemenea, Creștinismul nu poate să susțină politeismul fiindcă am văzut nenumărate referințe biblice care arată cât se poate de clar că există UN SINGUR Dumnezeu.
Concluzie
Conceptul creștin despre Dumnezeu susține o viziune monoteistă, adică UN SINGUR DUMNEZEU, dar acest Dumnezeu nu este monad (adică unipersonal sau o singură persoană), ci este un Dumnezeu triun (adică tripersonal sau trei persoane).
Sau mai pe scurt, putem spune că Dumnezeul creștin este o ființă imaterială tripersonală.
În final, trebuie să recunoaștem că suntem limitați în a-L înțelege pe Dumnezeu în profunzimea ființei Sale și că putem să cunoaștem doar cât ne-a fost revelat. Gândiți-vă că noi nu reușim să înțelegem în totalitate un singur atom, dar cum am putea să înțelegem în totalitate imensitatea și măreția lui Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor, văzute și nevăzute?
Referințe
[1] https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.04.0059%3Aentry%3D%2349130
[2] https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.04.0057%3Aentry%3D%23104807
[3] https://www.newadvent.org/cathen/11726a.htm
[10] https://www.newadvent.org/fathers/0511.htm
[11] link-crez-niceea
[13] https://en.wikipedia.org/wiki/Nontrinitarianism
[14] Leila Haaparanta, Frege’s Doctrine of Being, Helsinki: Acta Philosophica Fennica, vol. 39, 1985.