Răspândirea creștinismului printre oameni presupune propovăduirea lui Hristos și propovăduirea morții și învierii Lui. Dar atunci când începem să facem asta, întâlnim anumite obiecții împotriva adevărurilor pe care le propovăduim. Una dintre obiecțiile care sunt aduse împotriva creștinismului, cât și învierii lui Hristos, este faptul că ceea ce se susține în creștinism este influențat de religiile păgâne de dinainte de Isus care ar fi susținut aceleași lucruri.
De exemplu, se spune că zeii Horus, Mithra, Adonis, Baal, Attis, Demeter, Isis, Osiris etc:
- s-ar fi născut din fecioară;
- s-ar fi născut în 25 decembrie;
- ar fi avut 12 discipoli;
- ar fi fost botezați;
- au făcut miracole;
- au avut predici pe munte;
- au murit pentru ca oamenii să fie mântuiți;
- au fost răstigniți;
- au fost îngropați;
- au înviat;
- s-au înălțat la cer etc.
Deoarece aceste mituri preced creștinismul, concluzia oamenilor care cred acest lucru este că ceea ce susține creștinismul este FALS, pentru că a luat de la aceste religii informațiile lor și au inventat o altă religie.
Cu alte cuvinte: „creștinismul a fost influențat de păgânismul mitologic, de aceea este fals ceea ce susține creștinismul”.
Această obiecție a fost adusă mult timp împotriva creștinismului și încă se mai propagă la nivel popular. Adevărul este că cei mai mulți specialiști nici măcar nu mai iau în seamă această obiecție.
De exemplu: Jonathan Z. Smith, istoric al religiilor ce a fost profesor la Universitatea din Chicago, a spus:
„Toate zeitățile care au fost identificate ca aparținând clasei zeităților ce mor și reînvie pot fi subsumate celor două clase mai mari de zeități care dispar sau zeități ce mor. În primul caz, divinitățile se întorc, dar nu au murit; în cel de-al doilea caz, zeitățile mor, dar nu se întorc.” [1]
Cercetătorul critic ateu Bart Ehrman scrie:
„Majoritatea savanților sunt de acord […] nu există nicio dovadă neechivocă că vreun păgân dinaintea creștinismului a crezut în zei care mor și se ridică.” [2]
În descrierea școlii critice superioare germane care a dat naștere acestei întregi teorii (teoria cum că Isus ar fi doar o copie a acelor zei) (Religiongeschichtliche Schule), cercetătorul critic Maurice Casey scrie că aceasta este:
“considerată acum depășită” și “semnificativ greșită”. [3]
Mircea Eliade, renumitul istoric al religiilor, de la Universitatea din Chicago a spus:
„Nu avem niciun motiv să presupunem că creștinismul primitiv a fost influențat de misterele elenistice”. [4]
Ronald Nash, profesor de filozofie a susținut:
„Valul opiniei științifice s-a întors în mod spectaculos împotriva încercărilor de a face creștinismul timpuriu dependent de așa-numiții zei care mor și înviază, ai păgânismului elenistic”. [5]
Da, faptul că cercetătorii susțin acest lucru, nu înseamnă în mod neapărat că este adevărat. Însă, ar trebui ca, dacă majoritatea susțin aceasta, să ne ridice semne de întrebare pentru care chiar și ei refuză această obiecție împotriva creștinismului. De aceea, în continuarea acestui articol vom căuta să descoperim cum trebuie să ne raportăm la această obiecție și DE CE NU putem susține influența păgânismului asupra concepțiilor creștinismului.
De ce nu este Isus doar o copie a zeilor ce Îl preced?
1. Principiul cauzalității
Cei care susțin că a fost copiat creștinismul din păgânism, de obicei, aduc anumite similarități (zei care s-au născut din fecioară, care au avut 12 discipoli etc.) și pe baza acestora spun că astfel a ajuns să le susțină și creștinismul, fiind influențat de zeii sau de religiile de dinainte de Isus. Problema acestei obiecții împotriva creștinismului constă în faptul că ei susțin următoarele: „DEOARECE există similarități, acest lucru înseamnă că una a copiat de la cealaltă”. Însă, pentru a susține acest lucru, cei care aduc obiecția, trebuie să dovedească faptul că acele asemănări nu sunt doar coincidențe și să aducă dovezi în favoarea faptului că ceea ce a susținut creștinismul în legătură cu Isus a fost cu adevărat influențat de păgânism.
Similaritățile dintre două lucruri nu reprezintă o dovadă că unul dintre ele este fals sau inventat, că primul este cauza, iar celălalt este doar copia.
Un exemplu foarte bun pentru a arăta acest lucru sunt asemănările incredibile dintre Abraham Lincoln și J. F. Kennedy. Unele dintre asemănările dintre ei sunt acestea:
- Ambii președinți au fost aleși la Congres în ’46. (1846-1946);
- Ambii președinți au fost aleși la președinție în ’60. (1860-1960);
- „Lincoln” și „Kennedy” au câte 7 litere;
- Ambii erau preocupați în special de drepturile civile; (Unul de eliberarea sclavilor, celălalt de egalitatea rasială);
- Amândoi și-au pierdut un copil în timp ce locuiau la Casa Albă;
- Numele ambilor fii, William Wallace Lincoln și Patrick Bouvier Kennedy (fiecare dintre nume și prenume având câte 7 litere)
- Ambii au fost sfătuiți să nu meargă în locul în care au murit;
- Atât loja de teatru a lui Lincoln, cât și mașina lui Kennedy au fost modificate în beneficiul lor (în loja de teatru a lui Lincoln a fost îndepărtată o partiție pentru a găzdui petrecerea sa, iar mașina lui Kennedy a avut un scaun din spate ridicat);
- Ambii au fost uciși într-o vineri înainte de o sărbătoare importantă (Lincoln în vinerea dinaintea Paștelui, Kennedy în vinerea dinaintea Zilei Recunoștinței);
- Amândoi au fost împușcați din spate și în cap;
- Amândoi au fost împușcați în prezența soțiilor lor;
- Lincoln a fost asasinat în Teatrul lui Ford. Kennedy a fost împușcat într-o mașină Ford;
- Ambii asasini au scăpat și au fost uciși înainte de a fi judecați;
- Numele complet al fiecărui asasin este compus din cincisprezece litere;
- Atât Lincoln, cât și Kennedy au fost succedați de foști senatori din sud, pe nume Johnson, care s-au născut în ’08. [6]
Toate aceste asemănări dovedesc că ceea ce se spune despre J. F. Kennedy nu este adevărat? Dacă mergem pe logica scepticilor (care susțin că similaritățile dintre creștinism și păgânism sunt dovezi cum că ce se spune de Hristos e fals), atunci răspunsul ar fi că: „DA, ceea ce se spune de Kennedy nu este adevărat, sau chiar Kennedy n-a existat”, dar această concluzie este falsă. Pentru ca să fie adevărată, trebuie ca ei să aducă dovezi în favoarea faptului că ceea ce se spune despre Kennedy a fost influențat și copiat de la Abraham Lincoln. Acest lucru se aplică și în cazul legăturii dintre creștinism și păgânism.
În concluzie, scepticii care susțin influența păgânismului în creștinism, sau în viața lui Isus, nu e de ajuns să pretindă că există anumite similarități, ci ei trebuie să dovedească faptul că există o anumită legătură între acele lucruri din păgânism și creștinism, trebuie să arate că acelea ar fi cauza pentru care creștinismul a afirmat acele lucruri despre Hristos (sau scriitorii Noului Testament). Doar simplele asemănări – nu sunt dovezi.
2. Principiul temporalității
Am numit acest principiu astfel, pentru că următorul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când vedem o similaritate între creștinism și păgânism, trebuie să verificăm apariția acelei informații din acea religie, când anume s-a susținut acel lucru în respectiva religie și când anume s-a afirmat în creștinism (cu alte cuvinte, care informație a fost susținută prima, din punct de vedere cronologic).
De multe ori, creștinismul este acuzat că a copiat anumite lucruri din păgânism (sau practici), DAR acestea au apărut de fapt, după ce au fost afirmate de creștinism. Da, miturile despre acei zei se știau și înainte de creștinism și se susțineau anumite lucruri despre ei, însă unele informații despre ei au apărut după creștinism.
Exemplu 1: Mitul lui Attis – Acest mit este mai vechi decât creștinismul, iar despre zeul Attis se spune că ar fi înviat. Unii ar spune că acest lucru dovedește influența lui Attis asupra a ceea ce s-a susținut despre Hristos.
Aici aplicăm principiul temporalității – Mitul lui Attis este mai vechi decât creștinismul, DAR prima relatare care ne vorbește despre o înviere a lui Attis, apare la mult timp după primul secol, când creștinii au proclamat deja asta despre Hristos. Deci principiul temporalității ne arată că acest mit NU a influențat credința creștină în legătură cu învierea, pentru că, din punct de vedere cronologic, a fost susținută mai întâi învierea lui Hristos. [7]
Exemplul 2: Zeul Adonis – Se susține despre Adonis că ar fi înviat, iar mitul acesta provine de dinainte de creștinism. Concluzia unora este că acest lucru dovedește influența acestui mit asupra creștinismului. Dar este FALS.
Din nou, aici aplicăm principiul temporalității – Există doar câteva texte care susțin că zeul Adonis ar fi înviat, iar toate acestea datează dintr-o perioadă cuprinsă între sec. al II-lea și al IV-lea d. Hr. Acest lucru ne arată că presupusa înviere a lui Adonis, nu putea influența învierea susținută de creștini, pentru că, din punct de vedere cronologic, a fost susținută mai întâi învierea lui Hristos. [8]
3. Principiul religiozității
Creștinii primului secol își aveau rădăcina în iudaism, care era monoteist (și monoteist a și rămas creștinismul). Aceștia erau împotriva unui sincretism religios, deci cum am putea crede că principalele adevăruri de credință (1 Cor. 15 – moartea, învierea, arătările), le-ar fi copiat chiar din păgânism? Dovada stă în faptul că, istoric vorbind, știm că cei ce erau creștini au fost persecutați pentru că nu susțineau ceea ce susțineau păgânii și nu făceau ceea ce făceau păgânii.
Copierea conceptelor păgâne de către creștinism nu este conform cu perspectivele lor prezentate în Noul Testament, deci nu-i de crezare faptul că ei ar fi luat doar informațiile mitologice și le-ar fi așezat în viața lui Isus.
4. Principiul istoricității
Atunci când scepticii aduc ca argument influența păgânismului asupra creștinismului, ei pierd din vedere un anumit aspect: Istoricitatea evenimentelor referitoare la Isus.
Exemplu: Astăzi este un adevăr acceptat faptul că Isus Hristos a existat în istorie, în timp, acum aproximativ 2000 de ani, că Isus Hristos a murit prin răstignire, că ucenicii Lui au propovăduit aceste adevăruri ca fiind fapte istorice autentice. În schimb, atunci când vorbim de miturile care vorbesc despre anumiți zei, nu găsim că ar avea vreun fundament istoric în legătură cu existența lor sau cu lucrurile care se spun despre ei și nici măcar că ar fi pretins cineva existența lor istorică, în mod cert se știe că sunt doar niște legende. Așadar, învierea lui Hristos rămâne credibilă, diferențiindu-se de învierile zeilor păgâni, întocmai pentru că învierea lui Hristos stă pe o bază fundamentată istoric.
5. Principiul dovezilor
Să presupunem că acele similarități există cu adevărat. Acest lucru NU demonstrează că dovezile istorice ale creștinilor în privința lui Hristos și a învierii Lui, nu ar fi adevărate (cum ar fi Moartea lui Isus pe cruce, Mormântul gol, Aparițiile lui Isus după ce a murit, Expansiunea creștinismului etc.). Dovezile învierii încă rămân în picioare, chiar dacă ar exista anumite similarități între creștinism și păgânism, de aceea posibilitatea influenței păgânismului asupra creștinismului NU dovedește că ceea ce susține creștinismul este fals. Pentru faptele istorice care susțin ipoteza învierii lui Hristos, este nevoie de o altă ipoteză rezonabilă, probabilă, pentru a fi combătută învierea – Asemănările dintre creștinism și păgânism, NU anulează dovezile creștinismului în favoarea învierii lui Hristos.
6. Principiul adevărului
Am văzut până aici că asemănările NU dovedesc falsitatea spuselor creștinismului, chiar dacă ar exista. Întrebarea care se ridică în final este: Dar oare toate aceste asemănări există cu adevărat? În realitate, răspunsul este NU! În mare, asemănările acestea sunt doar născociri apărute în timp.
Exemplu 1: Se zice despre zeul Mithra s-a născut dintr-o fecioară, DAR este fals. Sursele pe care le avem ne spun că s-ar fi „născut” dintr-o stâncă (cel puțin asta e una dintre tradițiile pe care le avem). [9]
Exemplul 2: Se zice despre zeul Mithra că s-a jertfit pentru pacea lumii, DAR este fals. Sursele pe care le avem ne spun că ar fi jertfit un taur. [10]
Exemplu 3: Se zice despre zeul Osiris că ar fi fost înviat, Dar această afirmație nu este întru totul adevărată. Sursele susțin că el ar fi fost readus la viață în lumea subterană, între cei morți (el devenind regele acolo). Aceasta arată că de fapt nu a avut cu adevărat o înviere din morți, ci doar a redevenit conștient în lumea morților și a început să domnească. Deci este fals că Osiris ar fi înviat cu adevărat din morți. [11]
În urma tuturor acestor principii, concluzia ar trebui să fie clară: NU se poate susține influența păgânismului în creștinism. Autorii Noului Testament nu au susținut respectivele lucruri despre Hristos (nașterea din fecioară, 12 discipoli, învierea Lui) folosindu-se de concepțiile păgânilor, ci ei au susținut ceea ce au văzut și auzit.
„Într-adevăr, v-am făcut cunoscute puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe niște mituri meșteșugit alcătuite, ci fiindcă am văzut noi înșine, cu ochii noștri, măreția Lui (Hristos)” - 2 Petru 1:16 EDCR
Referințe:
[1] Jonathan Z. Smith., „Dying and Rising Gods”. Eliade, Mircea, and Charles J. Adams., The Encyclopedia of Religion. Vol. 4. New York: Macmillan, 1987, pag. 522.
[2] Ehrman, Bart, D., Did Jesus Exist?: The Historical Argument for Jesus of Nazareth, New York: HarperOne, 2012, pag. 214, 230.
[3] Casey, Maurice, Jesus: Evidence and Argument or Mythicist Myths?, London: Bloomsbury Academic, 2014, pag. 1.
[4] Mircea, Eliade, Rites and Symbols of Initiation: The Mysteries of Birth and Rebirth, New York: Harper, 1975, pag. 118,119.
[5] Ronald, Nash, Gospel and the Greeks, pag. 162.
[6] Toate asemănările se găsesc pe aceste două site-uri: https://www.researchgate.net/publication/261835314_Abraham_Lincoln_and_John_F_Kennedy_Evidence_of_Reincarnation_Through_Coincidence_and_Synchronicity
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lincoln%E2%80%93Kennedy_legend%C4%83_urban%C4%83
[7] Mike Licona în: Lee, Strobel, În apărarea lui Isus, trad. Claudiu Vereș, Oradea, Cartea Creștină, 2017, pag. 204.
Acest lucru este susținut și de Edwin M. Yamauchi (dr. în istorie) în acceași carte a lui Lee Strobel, pag. 223.
[8] Edwin M. Yamauchi (dr. în istorie) în: Lee, Strobel, În apărarea lui Isus, trad. Claudiu Vereș, pag. 223.
[9] Edwin M. Yamauchi (dr. în istorie) în: Lee, Strobel, În apărarea lui Isus, trad. Claudiu Vereș, pag. 215.
[10] Edwin M. Yamauchi (dr. în istorie) în: Lee, Strobel, În apărarea lui Isus, trad. Claudiu Vereș, pag. 217.
[11] Jonathan, Z., Smith, Dying and Rising Gods, Encyclopedia of Religion, pag. 524-525.
Acest lucru este susținut și de Mike Licona în: Lee, Strobel, În apărarea lui Isus, trad. Claudiu Vereș, pag. 204.