În mod natural, pentru mulți oameni, în special după conștientizarea suferinței vieții pământești, se ajunge la această întrebare: oare de ce m-a creat Dumnezeu într-o lume în care există suferință, fără să fiu întrebat mai dinainte dacă vreau să exist sau nu?
Răspunsul direct ar fi că nu există posibilitate logică de a cere permisiunea cuiva care nu există!
Dumnezeu nu putea cere aprobarea creației înainte de a o crea, pentru că (logic), mai întâi ar trebui să exiști pentru a răspunde la întrebări sau pentru a-ți da consimțământul.
Olarul nu cere permisiunea lutului atunci când îl modelează și nici părinții nu cer consimțământul copiiilor înainte de a-i concepe, din același motiv de imposibilitate logică.
Întrebarea aceasta este una pe care eu personal o consider oarecum irelevantă, nu pentru că ar fi o întrebare prostească, ci mai degrabă pentru că, indiferent de cum și cine a făcut alegerea, cel care pune întrebarea EXISTĂ acum în realitate și cred că trebuie să confrunte această situație și să fie responsabil de propria existență.
Dacă Dumnezeu există, atunci fiecare dintre noi este adus în existență pentru un scop anume, care este mai mult sau mai puțin evident. Și cred că de aceea suntem ființe curioase, mereu în căutarea scopului pentru care am fost făcuți, iar apoi după ce-l găsim nu cred că vom mai adresa această întrebare.
Eu cred că scopul final al creației este existența continuă, viața veșnică, iar “viața” aici are și sensul de existență în satisfacția și pacea pe care cred că o găsim numai la Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Ioan 17:3
Dumnezeu este sursa maximă a fericirii și sensul nostru final, care poate fi manifestat prin diferite moduri de viață.
Noi trebuie să venim la El și să avem o relație autentică cu El, iar aceasta cred că se poate face prin căutare, prin cunoașterea adevărului, prin revelație, prin rugăciune, prin Isus Hristos.
Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Ioan 14:6
Urmându-L pe Hristos, putem înțelege modul nostru unic de viață pentru care am fost făcuți și astfel să descoperim slava Creatorului în noi și atunci vom fi mai mult decât recunoscători pentru existența dată în dar.
Posibile Obiecții
1. Dumnezeu putea să mă creeze doar pentru un moment ca să mă întrebe (fiind logic), dar apoi să mă distrugă dacă decid că nu vreau existența.
Răspuns: Sigur că putea, dar de unde știi că nu ești acum în procesul de răspundere dacă vrei sau nu să faci parte din adevărata existență viitoare.
Poți să întrebi: „Dar de ce te lasă să trăiești așa mult dacă era nevoie doar de o întrebare?”
Răspuns: Pentru că vrea să cunoști experimental mai multe aspecte ale existenței, mai mult timp. La fel cum un tată nu ia în serios când copilul se plânge la prima dificultate, ci îl lasă să învețe că există lucruri mai bune decât un simplu obstacol pe care-l va depăși în curând, de aceea alege ce e mai bine pentru copilul lui pe termen lung.
2. Sau nici nu e nevoie să mă creeze pentru un moment, pentru că Dumnezeu fiind omniscient știa că dacă m-ar fi făcut, eu aș fi ales că nu vreau să fiu creat, deci nu era nevoie să mă creeze din start.
Răspuns: În primul rând, decizia lui Dumnezeu în acest caz tot nu ar fi fost luată printr-un consimțământ cu creația.
Apoi, chiar dacă facem abstracție de acest lucru, cred că putem fi de acord că dacă Dumnezeu este omniscient, atunci El te cunoaște mai bine decât te cunoști tu dintr-o perspectivă umană, limitată? De aceea, cred că Dumnezeu nu S-a bazat pe un răspuns care ar fi fost dat de tine în momentul unei suferințe, ci pe experiența ta generală în existență, care ar fi fost într-un sens pozitivă, dacă a decis să te creeze.
El știa că vei avea momente de acest gen, în care ai fi spus că nu îți dorești existența, dar El știa și că vei avea momente în care vei putea să te redresezi și să profiți maxim de existență și dacă în aceste momente te-ar fi întrebat, ai fi acceptat continuarea existenței fără ezitare. De asemenea, știa că dacă îți îndeplinești scopul pentru care ai fost creat atunci nu vei mai pune această întrebare, ci vei fi satisfăcut și mulțumitor pentru faptul că ai fost adus în existență.
Dar ai putea spune că: „El știa și faptul că eu nu-mi voi găsi scopul niciodată și totuși m-a creat”;
Răspuns: Deoarece această obiecție nu are legătură directă cu întrebarea, îți recomand să citești acest articol: De ce a ales Dumnezeu să creeze ființe despre care știa că vor ajunge în iad? (disponibil în curând)