Atunci când afirmăm faptul că oamenii care nu-L acceptă pe Hristos vor fi pedepsiți veșnic în iad, următoarea întrebare pe care o auzim este: „Dar cum puteți vorbi de un Dumnezeu plin de dragoste care totuși pedepsește veșnic în iad?”. Și este adevărat, această problemă este una dificilă, mai ales din punct de vedere emoțional.
Însă, ce trebuie să lămurim de la început este că înainte de ceea ce ne spun emoțiile, trebuie să decidem care este adevărul în această privință. Nu putem decide dacă un lucru este adevărat/fals sau dacă este drept/nedrept pe baza emoțiilor. Întrebarea care trebuie ridicată și la care merită oferit un răspuns este dacă pedeapsa veșnică ar fi dreaptă sau nu. Așadar, haideți să pornim în această scurtă călătorie, în care căutăm să vedem o modalitate prin care putem aborda această întrebare dificilă.
Care este problema cu nedreptatea, din felul în care o pun scepticii:
– Cum poate să fie dreaptă o pedeapsă veșnică pentru fapte temporale? (timpul săvârșirii faptelor)
– Cum poate să fie dreaptă o pedeapsă veșnică pentru fapte finite? (numărul faptelor făcute)
Aceste obiecții susțin faptul că o pedeapsă veșnică este disproporțională cu fapte temporale și finite.
Problema acestor obiecții este faptul că decid temporalitatea pedepsei pe criterii injuste. Când discutăm despre natura pedepsei, ar trebui să avem în vedere două lucruri:
1. Durata pedepsei nu este dată de timpul săvârșirii păcatului/fărădelegii
De exemplu: dacă cineva săvârșește o crimă în 5 minute sau maltratează pe cineva tot câteva minute, nu cred că cineva va afirma că pedeapsa pe care o merită este încarcerarea sa pentru 5 minute. Pedeapsa care îi este aplicată și pe care o merită este de durata de ani/zeci de ani. Acest lucru pare să fie drept, motivul fiind că durata pedepsei nu este dată de timpul săvârșirii fărădelegii, ci de gravitatea faptei. Deci ceea ce trebuie să înțelegem este că e normal ca timpul săvârșirii faptei să fie diferit de timpul pedepsei, e drept să existe disproporționalitate la acest nivel. Acest lucru nu are legătură cu nedreptatea, ci fix opusul.
2. Durata pedepsei nu este dată de numărul păcatelor
Al doilea lucru ce ar trebui luat în calcul este faptul că cineva poate fi pedepsit o lungă perioadă de timp pentru o singură fărădelege, iar cineva care a făcut mai multe fărădelegi (însă mai puțin păguboase) să fie pedepsit o durată mai mică. Motivul este că în primul caz poate fi o crimă, iar în cel de-al doilea mici furtișaguri. Însă și aici vedem disproporționalitate în legătură cu durata pedepsei, care nu este dată de numărul faptelor.
Dar pe ce bază se poate decide durata unei pedepse?
Un lucru principal de care trebuie să se țină cont atunci când vrem să decidem dacă o pedeapsă este dreaptă sau nu, trebuie să fie luat în calcul gravitatea faptelor. Pentru a putea susține că pedeapsa iadului veșnic este disproporțională cu faptele, trebuie să spui cum anume ai calculat gravitatea păcatelor și cât ar fi durata potrivită. Altfel, nu poți afirma că pedeapsa iadului este disproporțională cu faptele, deci nedreaptă. Cel puțin ar trebui să păstrezi tăcerea cu privire la acest subiect. Atunci când afirmi un lucru (nedreptatea acestei pedepse), trebuie să demonstrezi de ce, iar pentru a demonstra de ce, trebuie să știi cum să calculezi gravitatea faptelor.
Totuși, cum ar putea să se calculeze gravitatea faptelor? Nu vreau să fie discuția articolului de față, pentru că necesită o prezentare mai exhaustivă (și poate va urma în ceva articole ulterioare), însă voi prezenta câteva elemente de care trebuie să ținem cont atunci când ne gândim la gravitatea păcatelor noastre:
a. Care sunt consecințele acelei fapte?
– Consecințele pot fi diverse. Dacă ne uităm în Geneza, păcatul omului a adus consecințe asupra lui însuși, asupra celorlalți și asupra creației lui Dumnezeu (a naturii). Un singur păcat și totuși consecințe tri-dimensionale, iar toate aceste lucruri împotriva creației lui Dumnezeu și a omului care e format după chipul Său și este reprezentantul Său.
– Mai mult, consecințele la nivel de relații, la oameni, pot să fie mult mai grave, când te gândești că acțiunile tale pot afecta destinul cuiva (destinul veșnic chiar). Uneori faptele noastre pot afecta mult mai mult decât ne gândim noi sau putem noi observa.
b. Cine sunt Cei împotriva cărora s-a făcut această faptă?
– Lucrul fundamental ce trebuie înțeles despre păcat este că el este făcut împotriva lui Dumnezeu, nu doar împotriva noastră sau a oamenilor. Acest lucru iese în evidență în mai multe texte din Scriptură. Un exemplu în această privință ar fi Ps. 51 – „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit”. Acest lucru ne arată că faptele noastre nu sunt acțiuni doar la nivel orizontal, ci păcatele noastre sunt făcute și pe verticală, împotriva lui Dumnezeu. Deci, dacă vrei să vezi gravitatea faptelor, trebuie să conștientizezi Cine și Cum este Dumnezeu. Înțelegând Măreția Lui, Infinitatea Lui, vom înțelege și gravitatea păcatelor noastre.
– Apoi, un alt lucru fundamental ce trebuie înțeles în legătură cu păcatul nostru, este că ne-a fost oferită șansa de a fi iertați de păcatele noastre. Hristos a suferit pedeapsa păcatelor în locul nostru, iar respingerea singurei noastre soluții de a fi iertați este respingerea jertfei lui Hristos. Acest fapt însă este făcut împotriva unei jertfe cu valoare infinită, împotriva lui Hristos care a făcut totul pentru mântuirea noastră.
Așadar, având în vedere gravitatea faptelor noastre, putem conclude că pedeapsa veșnică este una dreaptă. Sau cel puțin noi nu suntem capabili să conștientizăm/calculăm dacă e dreaptă sau nu (în lipsa revelației). De ce? Pentru că așa cum am arătat, timpul pedepsei nu are legătură cu timpul săvârșirii faptelor, ci cu gravitatea lor. Iar pentru a demonstra dreptatea/nedreptatea pedepsei, trebuie să poți calcula gravitatea faptelor.
Obiecție: Dar dacă toți suferă veșnic, atunci și un om care a greșit mai puțin, va fi pedepsit la fel ca „Hitler”?
Adevărul este că Scriptura susține că pedeapsa va fi pe baza faptelor, fiecare după cum merită, ceea ce ne dă de înțeles că pedeapsa la nivel de suferință va fi gradată. Unii vor suferi mai mult, alții mai puțin, însă acest lucru nu la nivel de timp, ci la nivel de profunzime a suferinței. Texte ce susține această perspectivă sunt:
„Eu vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.” – Luca 10:12
„Marea i-a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința Morților i-au dat înapoi pe morții care erau în ele; și au fost judecați: fiecare după faptele lui.” – Apocalipsa 20:13
Primul lucru pe care am dorit să-l prezint în articolul de față a fost faptul că, atunci când susții dreptatea/nedreptatea pedepsei iadului veșnic, trebuie să fii ceva mai rezervat, odată ce ești sceptic. Motivul este că pentru a obiecta împotriva iadului veșnic trebuie să știi să calculezi gravitatea faptelor. Până în acest punct, poziția care mi se pare onestă pe acest subiect, este să te declari cel puțin agnostic. Poate că e dreaptă, poate că nu. Plus că, pentru a obiecta împotriva pedepsei veșnice trebuie să ținem cont de întreaga revelație, despre ființa și caracterul lui Dumnezeu și despre adevărurile cu privire la păcat proclamate de Scriptură. Altfel, din nou, nu putem obiecta împotriva iadului veșnic prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Un al doilea lucru pe care am vrut să-l evidențiez este că avem motive pe baza cărora putem concluziona că pedeapsa iadului veșnic este una dreaptă. Lucrul acesta însă nu l-am accentuat prea mult, scopul principal al articolului fiind răspunsul la obiecția despre „disproporționalitatea” pedepsei iadului veșnic.
Așadar, dragi creștini, atunci când cineva spune că e nedrept ca cineva să fie pedepsit veșnic, întrebați acea persoană: „De ce?”. Iar dacă ar răspunde că e disproporțională cu faptele, prezentați-i perspectiva articolului de față și anume că timpul pedepsei nu este dat de timpul săvârșirii păcatelor sau de numărul lor, ci de gravitatea faptelor.
În final, aș vrea să menționez că împotrivirea acerbă împotriva unei pedepse veșnice, de cele mai multe ori, trădează o perspectivă mică despre Dumnezeu și o perspectivă limitată despre păcatul nostru. Problema adâncă din interiorul nostru este că Îl vedem prea mic pe Dumnezeul împotriva căruia păcătuim și vedem prea nesemnificativă urâțenia păcatelor noastre. Cunoașterea profundă a Dumnezeului nostru măreț și înțelegerea profundă a murdăriei păcatelor noastre ne va potoli această răzvrătire împotriva ideii unei pedepse eterne.
Nu spun că acesta este cazul discuției de față, poate că unii au ajuns la ideea anihilării pe baza textelor Scripturii, și putem discuta pe texte în privința aceasta. Însă de multe ori problema aceasta trădează perspectiva noastră deficitară asupra lui Dumnezeu și a păcatelor noastre.
Dincolo de toate acestea nu trebuie să uităm că Scriptura vorbește despre un Dumnezeu drept, care va pedepsi oamenii în mod drept, ceea ce înseamnă că El va pedepsi în acord cu faptele oamenilor: dacă ele merită să fie pedepsit veșnic, atunci vor fi, iar dacă nu, atunci nu o va face.