O durere mai mare decât faptul că ne-am simțit ofensați la introducerea Jocurilor Olimpice
După ce valurile de indignare și dezbateri în jurul evenimentelor de la Jocurile Olimpice s-au mai domolit, iar fiecare și-a exprimat fie supărarea, fie susținerea sau chiar a ales să rămână în tăcere, consider că este necesar să privim această situație dintr-o altă perspectivă. Precizez încă de la început că acest articol este valabil pentru cei ce au interpretat introducerea de la Jocurile Olimpice ca fiind în strânsă legătură cu Cina Domnului, Euharistia. Dincolo de ofensa adusă creștinismului (în pofida propriei agende de „politically correct”) se ascunde o problemă mai profundă care ar trebui să ne preocupe: adâncirea conștiinței societății în neadevăr și minciună. Oamenii sunt hrăniți cu minciuni și astfel cad în iluzii distrugătoare, iar acest aspect ar trebui să ne doară și să ne provoace la acțiune mai mult decât ofensa pe care am simțit-o. Este oare această minciună atât de catastrofală? Haideți să vedem.
Care a fost intenția celor din Paris? Se pare că accentul a fost pus pe un inclusivism exagerat, promovând un creștinism în care la Cina Domnului ar putea lua parte și cei din comunitatea LGBTQ+. Hristos este prezentat ca fiind și Hristosul lor, iar creștinii nu mai au dreptul să-l încadreze în limitele șabloanelor și convingerilor lor.
Este adevărat că inclusivismul este o caracteristică esențială a creștinismului, dar nu în acest mod. Chemarea la Cina cea de Taină este adresată tuturor, inclusiv celor din comunitatea LGBTQ+. Dar, iar acest „dar” este fundamental pentru întreaga discuție, nu oricine poate sta la această masă. Da, la masa Domnului stau păcătoși și oameni plini de frică, dar aceștia sunt cei care au ales calea uceniciei, cei care își asumă cu seriozitate chemarea de a urma pe Învățător, chiar dacă aceasta presupune căderi și, uneori, lepădări de credință, datorită slăbiciunilor noastre.
La Cina cea de Taină stau păcătoși care luptă împotriva păcatului, îndoielnici care strigă „ajută necredinței mele,” și cei care, chiar dacă s-au lepădat, se întorc în cele din urmă la picioarele Domnului. În esență, la acea masă stau cei care caută să se supună lui Dumnezeu așa cum ne-a fost descoperit, nu cei care încearcă să-l plăsmuiască pe Dumnezeu după propria lor minte.
Aici se află miza discuției: evenimentul transmite un mesaj fals lumii, sugerând că la masa comuniunii cu Creatorul pot sta cei care încă nu au pornit pe calea uceniciei. Restaurarea relației cu Creatorul, simbolizată de Cina cea de Taină, nu poate avea loc în viața celor care cred într-un Dumnezeu creat după chipul și asemănarea lor, ci numai în viața celor care se supun Dumnezeului Scripturii și acceptă că au fost creați după chipul Său, celor ce au pășit pe calea hristificării lor, a transformării lor în asemănare cu Hristos. Ce minciună poate fi mai periculoasă pentru întreaga omenire, dacă nu cea care are legătură cu comuniunea omului cu Dumnezeu, relație pentru care omul a fost creat?
Una dintre responsabilitățile fundamentale ale creștinilor, în acest context, este de a asigura că Adevărul este transmis clar și fără echivoc, astfel încât conștiințele oamenilor să nu fie adâncite mai mult în minciună. Dimpotrivă, ar trebui să folosim acest eveniment ca pe o oportunitate de a le spune oamenilor că au fost creați să stea la acea masă, în comuniune cu Creatorul, într-o relație autentică cu El. Acest lucru însă, presupune o schimbare a inimii noastre, o reorientare, o curbare dinspre noi înșine și credințele false în care ne-am născut, către Creatorul nostru și credința în El, așa cum ne-a fost descoperit prin Scriptură.